Connect with us

Un cetatean a zarit o masina de politie oprita pe un drum laturalnic. Cand s-a uitat inauntru, a fost revoltat de ce a gasit

De Citit

Un cetatean a zarit o masina de politie oprita pe un drum laturalnic. Cand s-a uitat inauntru, a fost revoltat de ce a gasit

Ancheta interna in politia din Craiova, dupa o serie de imagini aparute pe Facebook.

Doi politisti din Craiova au fost surprinsi, duminica dupa-amiaza, in timp ce dormeau in masina de serviciu chiar in timpul programului. Agentii parcasera pe drumul care merge dinspre podul Jiului de la intrarea in Bucovat spre depozitul de gunoi Eco Sud din Mofleni. Unul dintre ei s-a culcat pe locul soferului iar celalalt, pe bancheta din spate.

Fotografiile au fost postate pe pagina de Facebook „Craiova Cetatea Banilor Las Vegasul Romaniei“, autorul sustinand ca ar fi vorba de politisti de la Sectia 6 din Craiova.

*mpolitie*

Te-ar putea interesa si: Era necăsătorită și ani de zile s-a chinuit să strângă actele pentru a adopta un copil. Dar când a ajuns în orfelinat și au pus-o să-și aleagă, răspunsul ei a uimit-o pe directoarea casei de copii: ,,Eu nu vreau.” Așa ceva se întâmplă o dată la un milion de cazuri!

Această poveste a fost gasită pe internet, nu știm cine a scris-o, dar ne-a emoționat profund, de aceea am dorit să o citiți și voi.

,,— Alo, acesta este biroul lucrurilor pierdute? — a întrebat un glas de copil.
— Da, micuțule. Ai pierdut ceva?
— Am pierdut-o pe mama. Poate ați găsit-o întâmplător.
— Spune-mi, te rog, cum arată mama ta?

— Ea este foarte frumoasă și blândă! Și îi plac pisicile.
— Avem vești bune pentru tine! Chiar ieri am găsit o mămică – poate este a ta. De unde suni?
— Din casa de copii Nr. 3.

— Bine, o să-ți trimitem mama în curând. Așteaptă.
Și acum ea intră în cameră, cea mai frumoasă și blândă, cu o pisică adevărată în brațe.
— Mama! — strigă fericit micuțul, repezindu-se spre ea. A îmbrățișat-o atât de strâns, încât ei i s-a tăiat respirația. — Mămica mea!!!

Răzvan s-a trezit de la propriul strigăt. Avea astfel de vise aproape în fiecare noapte. A scos de sub pernă fotografia unei fete. Acum un an, în timpul unei plimbări, a găsit această poză și, acum, o păstrează cu multă grijă sub pernă, fiind sigur că aceasta este mama lui. Răzvan adormea privind-o pe întuneric.

Directoarea casei de copii, dna. Ana, avea un obicei. Dimineața vizita toate camerele pentru a-i saluta și mângâia pe copii. Astfel, pe podeaua de lângă patul lui Răzvan a găsit fotografia care-i căzuse băiețelului din mâini în timpul nopții. Ea a ridicat-o și l-a întrebat:

— Răzvan, de unde ai această poză? A cui este?
— Am găsit-o afară. Este poza mamei mele. — a zâmbit micuțul și a adăugat, — ea este cea mai frumoasă și blândă, și îi plac pisicile.

Directoarea a căzut pe gânduri. Ea a recunoscut-o pe fata din poză. Aceasta a venit pentru prima dată la casa de copii acum un an, împreună cu alți voluntari. De atunci ea a depus mult efort ca să primească permisiunea de a adopta un copil. Însă, după părerea funcționarilor, ea are un neajuns esențial: nu este căsătorită.

Directoarea a plecat spre biroul său, unde, cam peste o jumătate de oră, a avut o vizitatoare:
— Îmi permiteți să intru, dna. Ana? — Era domnișoara din poză.
— Da, desigur, intrați, Alina.

Alina a intrat și a pus pe biroul directoarei un dosar gros cu acte.

— În sfârșit le-am adunat pe toate. — a spus ea.
— Bine. Trebuie să vă mai pun câteva întrebări. Aceasta este procedura… Înțelegeți ce responsabilitate o să aveți? Doar un copil este pentru toată viața.

— Eu îmi asum totul, — a răspuns imediat Alina. — Înțelegeți, eu pur și simplu nu pot trăi știind că cineva are nevoie de mine.
— Bine, — a aprobat directoarea. — Și când vreți să vizitați copiii?
— Eu n-o să-i vizitez, dna. Ana. O să adopt primul copil pe care o să-l aduceți, — a zis Alina, uitându-se ferm în ochii directoarei.

Dna Ana era destul de uimită.

— Eu vreau ca totul să fie firesc, — a început să explice emoționată Alina, — doar mamele nu-și aleg copiii… Ele doar nu știu cum aceștia o să se nască… frumoși sau urâți, sănătoși sau bolnavi… Și eu vreau să fiu o mamă adevărată.

— Știți, Alina, este pentru prima dată când întâlnesc un astfel de părinte adoptiv, — a zâmbit dna. Ana. Deja știu a cui mamă o să deveniți. Îl cheamă Răzvan. Are 5 ani. Mama lui biologică a renunțat la el încă din maternitate. Pot să-l aduc acum, dacă sunteți pregătită.
— Da, sunt pregătită, vreau să-l văd pe fiul meu.

Directoarea a plecat și, după puțin timp, s-a întors cu un băiețel de mână.

— Răzvan, — a început dna Ana, fă cunoștință cu…
— Mama! — a exclamat Răzvan și s-a repezit în brațele Alinei. — Mămica mea!

Alina îl mângâia pe părul ciufulit și șoptea:
— Fiul meu, băiețelul meu… sunt cu tine…

Ea a ridicat ochii către directoare și a întrebat-o:
— Când pot să-l iau acasă?

Directoarea i-a explicat că, de obicei, există o perioadă de acomodare pentru părinți și copii. Aceștia petrec un weekend împreună și, dacă totul este bine, are loc adopția.
— Eu vreau să-l iau imediat pe Răzvan, — a zis ferm Alina.

Și, cu permisiunea directoarei, după ce și-au luat rămas bun de la educatorii cu lacrimi în ochi, Răzvan, strălucind de fericire, ținându-și mămica de mână, a părăsit casa de copii. A promis că va veni în vizită.

În drum spre casă, micuțul i-a adresat mamei sale o întrebare importantă:

— Mamă… ție îți plac pisicile?
— Le ador! Avem acasă tocmai două, — a râs Alina, strângându-i palma micuță.

Răzvan a zâmbit fericit și, țopăind, s-a grăbit după mămica lui.
Dna Ana îi urmărea de la geam. Iar, când nu i-a mai văzut, s-a așezat la birou, a ridicat receptorul și a făcut un apel:

— Alo, aceasta este Cancelaria Cerească? Primiți, vă rog, o cerere. Numele clientei: Alina Pătrașcu. Categoria meritelor: superioară – a adus fericirea unui copil… Trimite-ți tot ce se cuvine în astfel de situații: multă fericire, dragoste reciprocă, noroc în toate… Și, desigur, un soț ideal pentru Alina… Da, înțeleg că este ceva rar, dar și cazul acesta este o excepție. Și de bani suficienți să nu uitați, doar micuțul trebuie să aibă o alimentație bună… Deja ați trimis totul? Mulțumesc!

Printre copacii înverziți din curtea casei de copii se revărsau razele soarelui și se răsunau vocile copiilor. Directoarea a pus receptorul și s-a apropiat de geamul deschis. Îi plăcea, când avea posibilitatea, să stea și să-și privească micuții, deschizându-și aripile imaculate de la spate…

P.S. Poate nu credeți în îngeri, însă îngerii cred în voi!”

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

More in De Citit

To Top